Știrile te fac prost.
Cel puțin, mare parte din ele. Iar eu nu am răbdare să le selectez pe cele utile, așa că am ales să le ignor cu totul.
Exemplul meu este exemplul multor oameni înțelepți care au trăiesc o viață bună. Iar dacă nu te convinge ceea ce o să citești aici, îți recomand cartea lui Rolf Dobelli – Stop reading the news, autorul cărților „The art of thinking clearly” și „The art of good life”.
Puncte cheie:
- Motivele înțelepte pentru care am renunțat la a mai citi știrile
- Câteva erori de gândire atunci când citești știrile
- Cum se schimbă viața ta când faci asta
Pe data de 31 martie 2020 am decis că nu voi mai citi deloc știrile. Nu sunt multe zile dacă citești azi acest articol, în 06.04.2020, dar dacă îl citești în altă zi – se vor fi făcut multe zile.
De la Anul Nou (2020) încoace am început să renunț pe rând la social media. Pe scurt: fără Instagram, apoi fără Facebook pe telefon, apoi fără Messenger, dezactivare Facebook și pagină de business, citit știri mai des, apoi mai rar – o dată pe zi, până nu am mai citit deloc. Ce am pierdut? Nimic!
Anxietatea dăunătoare din cauza știrilor
La începutul crizei citeam de multe ori pe zi ce se mai întâmplă. Rămăsesem fără job, eram curioasă cum evoluează virusul în România și ce se întâmplă. Am făcut predicții care, deși nu am mai citit știrile, s-au îndeplinit în proporție de peste 85%.
Vreau să spun că eram destul de anxioasă, chiar dacă sunt o persoană optimistă din fire. Sunam familia, prietenii, comentam mereu despre ce se întâmplă. De parcă aș fi putut să fac ceva! Risipă de timp și energie, nene! Dar acum mi-am dat seama de efecte, după ce am închis toate canalele. Și nu mă refer doar la știri despre coronavirus.
Majoritatea știrilor sunt un bulkshit, prezintă faptele trunchiate, nu mă ajută să iau decizii mai bune și tot ce fac este să-mi fure timpul și energia. Când e să fac ceea ce contează pentru mine, nu mai am chef/ timp/ bani – orice motiv vrei.
Am observat că lumea funcționează și fără să știu eu ce se întâmplă cu ea, în orice secundă.
Biasurile cognitive și știrile
De ce biasuri cognitive suferim atunci când citim știri/ articole/ ne uităm la TV în perioada coronavirusului (și nu numai)?
Sunt doar câteva, pentru o expunere mai largă, și ceva diferită de a mea, citește cartea lui Rolf Dobelli. E unul dintre autorii mei favoriți.
1. Biasul confirmării – primul și cel mai nociv. Cauți pe internet lucruri care-ți confirmă opinia proprie. Dacă tu crezi că e o conspirație la mijloc, vei căuta chestii care susțin asta. Dacă tu crezi că poporul e tâmpit, clar vei găsi „dovezi” în acest sens. Nu mai continui, te-ai prins că fiecare trăiește în bula sa și va căuta să găsească viziuni care să-i confirme credințele iraționale.
2. Biasul autorității – crezi cam tot ce spun „specialiștii”. Doar că, dacă ai face un pas în spate, ai observa că acești „experți” se contrazic. Dar nu contează, trebuie să-i credem. Numa’ până la următoarele dovezi solide bazate pe știință că… Dar iar nu contează pentru că avem memoria scurtă. Vom continua să-i ascultăm pe toții și să facem exact ce zic ei.
3. Efectul de expunere – vezi frecvent reclame la anumite produse? Atunci când alegi să comanzi produsul X, alegi firma Y care te-a tâmpit cu reclamele. Mno, păi dacă ai fost expus la acel brand, e normal.
4. Aversiunea la pierdere – nu vrem să pierdem ceva, așa că vom face tot ce ne stă în putință să contracarăm asta. Chiar dacă pierderea ar fi mai degrabă în favoarea noastră. Îmi e teamă să pierd ultimele știri, noutăți, informații pe care țara asta le are de spus, așa că stau ore întregi citind tâmpenii. Dacă pierd ceva?
Ca să nu mai simt pierderea ar trebuie să am un câștig dublu. Adică să-mi dubleze cineva „recompensa” pentru a mă face să renunț pentru câteva ore la știri. Un film grozav, o ieșire în oraș (ah, cât visăm la astea acum) sau videouri super interesante care să ne capteze atenția.
5. Efectul de ancorare – zi de zi ne agățăm de cifrele infectărilor și ale morților. Și de cifrele de pe Planetă. Dacă apar mai puține cazuri azi de cât ieri, zicem că e de bine. Uităm că faptul că oamenii se îmbolnăvesc și mor e rău în sine.
6. Dovada socială – te îndeamnă acum să faci și lucruri bune, dar și rele. Sunt companii care donează / oferă gratis servicii / se implică. Hai să o facem și noi! Bun, dar nu ne mai gândim dacă e bine ce facem, dacă ne permitem să oferim gratuitate, dacă pe termen lung nu ne costă asta. Cum zice Rolf Dobelli, cel mai bun lucru pe care îl poți face este să donezi bani. Sau expertiză, dacă chiar poți face ceva.
7. Anticiparea – mamă, de nu am căzut și eu în capcana asta! Mă refer la știri, că mai sunt și alte lucruri unde anticiparea chiar merită. Și nu mă refer la lansarea unui nou Iphone pe care visez să-l cumpăr. Cum e cazul cu mulți oameni. Ci la ora la care se dau comunicatele despre nr. de cazuri și nr. de morți. În fiecare zi așteptam ora aceea să văd ce s-a mai întâmplat. De parcă puteam face eu ceva. Dubioasă așteptare…
8. Euristica disponibilității – se leagă de efectul de expunere, dar e puțin diferită. Este atunci când îți vine în minte cea mai recentă chestie pe care ai citit-o legată de un subiect. Fiindcă e cea mai recentă, îți amintești de ea cel mai repede. Exemplu ipotetic: care este județul cel mai afectat de virus? Păi Suceava, că ai citit tu recent că nu știu ce au făcut ăia pe acolo. Dar poate că e Bucureștiul, dar nu știi pentru că ultima dată când citeam eu știrile, statul decisese să nu mai afișeze cazurile de județe.
9. Iluzia adevărului/ cunoașterii – întreabă-i pe majoritatea oamenilor câte știu ei despre cauzele răspândirii virusului, despre implicațiile la nivel național și global, despre remedii. La câte știri au urmărit, au o teorie pentru toate. Păcat că niciuna nu adevărată :))
10. Biasul proiecției sau Eroarea empatiei – asta m-a trăsnit atunci când l-am citit pe Rolf Dobelli, deși el zice cu alți termeni. Când vezi dezastrele din lume, ai impresia că empatizezi cu acei oameni, că i-ai ajuta imediat. Dacă nu te uiți la cum suferă lumea, nu ești empatic. Am câteva întrebări pentru tine:
- Poți face ceva?
- Dacă ni s-ar cere acum să ajutăm fizic, câți am face-o?
- Dacă ni s-ar cere să dăm bunurile materiale, câți am face-o? Mno, zic să fim realiști cu propriile puteri.
11. Efectul „Blind Spot” – atunci când consideri că tot ce am zis eu mai sus nu ți se aplică ție. Mult succes în lumea oamenilor raționali. Să-mi spui și mie cum este acolo deoarece tu ești singurul locuitor pe care-l știu, în acest caz.
Ce efecte pozitive are reducerea / încetarea citirii știrilor
Simplu și grăitor: reducere a stresului și a anxietății! Liniște mentală, calm, mai multă relaxare. Decizii mai bune! Nu pot spune cât de limpede e mintea mea acum.
Am și eu anxietățile mele, dar de obicei sunt legate de munca și pasiunile mele. Nu sunt cu totul oarbă la ce e în jur, dar sunt orientată mai degrabă spre soluții.
Cu ce m-ar ajuta să mă expun zilnic la știri cum o făceam? Să mă gândesc mereu la ce am citit? Să mă îngrijorez aiurea?
Cum aș putea ajuta la maximul competențelor mele dacă emoțiile m-ar copleși, iar gândurile negative nu mi-ar mai da pace?
Te întrebi cum pot să stau fără să urmăresc „ce se mai întâmplă”? Păi nu stau, am multe lucruri de care să fiu preocupată și care sunt sub controlul meu.
Dacă nu te-am convins, cartea lui Rolf Dobelli, Stop reading the news, s-ar putea să te ajute mai mult.
Un comentariu la „De ce am renunțat la a citi știri”