Fiecare traduce curajul în felul său.
Înțeleg că valorile acestea universale – curaj, iubire, bunătate, onestitate – sunt interpretative. Fiecare dintre noi le poate avea și folosi în scopul său.
În afară de câțiva oameni pe care îi știm că au ajuns să încorporeze o anumită valoare în toate dimensiunile vieții, restul, folosim valorile doar când ni se potrivește nouă.
E greu să fim mereu bunătatea întruchipată, eroul neobosit sau iubirea necondiționată.
Nici nu cred că ar fi productiv pentru societate dacă fiecare dintre noi am fi așa. Ne-am născut egoiști în diferite grade. Acesta este purul adevăr și nu e nimic rău în asta. Sigur că unii sar calul, dar ca o societate să se echilibreze, are nevoie de toate categoriile de persoane.
O să mă opresc la curaj. Sunt tot numită curajoasă de la o vreme. Și poate că sunt, dar doar în anumite contexte, remember? Nu am fost dintotdeauna așa.
Cum definim curajul?
Când sărim să salvăm pe cineva de la înec?
Când ne oferim să ajutăm o bătrân, certându-ne cu tinerii care se iau de el?
Când sărim în foc?
Când ne afișăm în fața șefului și ne cerem mărirea de salariu? Sau când îi spunem șefului, în fața celorlalți, că se înșală?
Când pui problema așa îți dai seama că totul este interpretativ și că lucrurile nu sunt așa cum par. Fiecare interpretează o anumită valoare în felul său.
Cum definesc eu curajul
Să ai curaj să spui ce crezi presupune că vei suporta consecințele care derivă de aici. Care pot fi mult mai mici decât consecințele care derivă din a nu spune ce crezi, o perioadă lungă de timp.
Să ai curajul să spui ce crezi vine uneori cu sacrificii. Căci ceea ce ai dobândit: statut, bani, putere, validare, imagine, pot dispărea rapid, ca și cum nu au fost niciodată. Cine vrea asta?
Să spui ce crezi vine cu pierderea oamenilor pe care-i iubeai (și credeai că te iubesc). Și cine vrea asta?
Însă, pentru prima dată, tu ești pe primul loc. Și, da, acesta este cel mai mare curaj pe care îl poți avea. Să te pui tu pe primul loc, ca apoi să-i poți ajuta și pe ceilalți. Merită să pierzi atâtea lucruri pentru asta? După părerea mea, da. Pentru că te câștigi pe tine.
Eu am început să am curajul să fac multe lucruri. La început să alerg câțiva kilometri. Apoi 10 km, apoi semi maratoane și maratoane la munte. Apoi să zic ce vreau în relație. Apoi să zic ce vreau în viața profesională. Apoi să plec singură în diferite țări, unde nu știam deloc limba locală. Apoi să devin freelancer și să mă susțin singură. Să accept proiecte care mă speriau, dar care au avut partea lor de educație, de înțelegere, de creștere.
Să închid Social Media după ce am folosit canalele ani de zile și mi-am luat validarea de acolo. Să țin în viață un .
Să locuiesc, temporar, în altă țară, în vreme de covid. Fără să înțeleg limba și fără să vorbesc engleza.
Să las totul acasă neatins și să nu-mi pese de tot ce am construit. Să nu mă atașez.
Curajul, consecințele și beneficiile
Curaj? Da. Poți zice și așa. Ne e frică, nu-i așa? Ne e frică de consecințe. Lecția mea este că ar trebui să ne fie frică de lucrurile de care nu știm, la care nu ne gândim. Ele apar mereu. Și, de obicei, le rezolvăm pe moment ce apar.
Curaj? Nu știu. Poate un mindset flexibil și o abordare stoică. Și înțelegerea că e mai rău să nu fac ceva din cauza fricii, decât să suport consecințele curajului.
Acesta este un sfat grozav, mai ales pentru cei proaspat in blogosfera. Informatii scurte, dar foarte precise… Multumesc pentru impartasirea acesteia. O postare obligatorie de citit!
Multumesc mult, Mirabela!
Sa fie cu folos! 🙂