Trenul trece, la fel și despărțirile

Cerul este albastru închis, spre gri. Acest apus pe care îl privesc din tren nu are culorile curcubeului.

Luminile orașului încep să se ivească ușor, ușor. Întotdeauna când călătoresc seara cu trenul și privesc aceste lumini îmi amintesc de copilărie.

 

Citesc un articol despre despărțiri. Rețin două lucruri pe care le spune autorul, din cele doisprezece enumerate.

Că persoana ți-a spus cine este, dar tu nu ai ascultat-o. Ai sperat că va fi altcumva, că se va schimba.

Și că vei trece peste. Despărțirea este o binecuvântare deoarece ai ocazia să întâlnești chiar pe cineva care ți se potrivește.

Oricine este în etapa aceasta știe că oricât și-ar repeta acest lucru în gând, nu va funcționa. Decât după o vreme și diverse alte strategii.

 

Eu citesc cărți și articole deopotrivă despre despărțiri și relații.

Deși sunt singură. Cred că acesta este momentul cel mai potrivit.

 

S-a făcut întuneric afară, câte o lumină mai pâlpâie pe ici, pe colo. Rar mai vezi și o fereastră împodobită. Trenul merge în continuare prin bezna serii.

E cald în vagon, atât de cald încât oamenii au rămas în tricouri.

 

Mă gândesc la ce am eu de învățat din ultima despărțire peste care nu am trecut complet. Încă o dată mi se confirmă că după majoritatea despărțirilor ești rănit și ai nevoie de timp pentru a fi bine și a te gândi la altcineva. Să încerci din nou.

 

Cu toate acestea observ oameni care sar dintr-o relație în alta.

 

Cum e asta onest față de actualul partener dacă tu te gândești la fostul/ fosta?

 

În familia depărtată cineva divorțează. Divorțurile nu mă mai surprind, precum nici despărțirile. Într-o lume în care avem atâta nevoie de iubire.

 

Îmi amintesc de o conversație cu bunica mea: îi repet mereu „maică, nu contează în ce lux trăiești, poți fi tare nefericit. Oamenii și relațiile contează. Dacă ai parte de iubirea și înțelegerea aceasta, acela e un lux. Din iubire poți face multe.”

 

De am putea cumpăra iubirea cu bani…

 

Un tip din alt compartiment caută o priză. Nu găsește și pare foarte dezamăgit că o să îi moară bateria. Îi spun că îmi pare rău.

Mai stau câteva minute și realizez că aș fi putut face ceva diferit.

Așa că mă duc și încalc normele sociale, deși nu aștept niciun rezultat.

Îi spun că dacă îi moare bateria și se plictisește, eu sunt în vagonul alăturat. Să conversăm.

Eu am baterie, dar nu fug de conversații și nu mă avânt în internet și social media.

Doar ascult muzică și reflectez.

 

Mă gândesc că atunci când ai un nume de sfânt, dar puțini ți-l cunosc, precum am eu, primești câteva mesaje de ziua ta onomastică. De obicei de la cei apropiați.

Doar că acești apropiați, cu timpul, se răresc. Foști prieteni, colegi, iubiți. Și an de an primești din ce în ce mai puține urări. Cum s-a întâmplat cu mine anul acesta.

 

Timpul trece și băiatul nu are curajul să încalce normele sociale…

 

Mai citești un articol, te mai gândești.

Viața trăită oricum, chiar și când suferi după despărțiri, chiar și când așteptările îți sunt înșelate, chiar și când totul pare lipsit de speranță.

Răbdarea te ajută.

 

Trenul mă duce departe de familia mea.

Am avut, ca de obicei, mancare foarte bună pe care eu nu voi fi niciodată capabilă să o gătesc. Și au fost acești oameni pe care, dacă îți ții ego-ul sus, e ușor îi judeci că nu gândesc ca tine. Dar tu ce fel de familie vrei să creezi pentru copiii și nepoții tăi?

De unde știi că vei face mai bine? Că vei fi mai bun/ bună? Că vremurile te vor ajuta?

 

Și atunci mulțumești, zâmbești și apreciezi ce ai.

Chiar și sentimentul de greutate care te apasă în urma despărțirii și care durează de ceva vreme.

Chiar și acele puține urări de la mulți ani. Știi că sunt lucruri mai importante de atât.

 

Iar tu poți aduce bucurie în viața cuiva și fără să te aștepți să ți se dea înapoi. Sau, în general, să aștepți.

 

Trenul merge, ca și viața.

Care se duce și nu se mai întoarce.

Dar vin lucruri noi.

Și e bine așa.

 

Te invit să comentezi sau să dai mai departe dacă ți-a plăcut! 🙂 

2 Comments

  1. Dan Birta

    Dragă Emilia, toate povestirile tale sunt pline de învățăminte. Sunt sigur că celor care te urmăresc le sunt de folos cuvintele tale. Am și eu un băiat de 24 de ani, Andrei, inginer IT, (pe lângă o fetiță de 18 ani, Paula). Aseară, Andrei a venit la mine și mi-a spus că toate femeile sunt dificile și nehotărâte. I-am spus că nu sunt toate așa, că va găsi și el fata potrivită. Paula, în schimb, mi se pare mult mai matură. Nici nu știu de ce ți-am spus toate astea, dar am simțit că în tine am un partener de discuție potrivit. O seară faină!

  2. Emilia Z.

    Dragă Dan,

    I-ai spus bine lui Andrei, sunt femei mature acolo, nu trebuie să generalizeze. Și uneori ele apar și să-i maturizeze pe bărbați 🙂
    Știm deja că femeile se maturizează mai repede, nu e de mirare că Paula vede lucrurile altfel.
    Mulțumesc pentru împărtășire! Te mai aștept.
    Seară frumoasă!
    Emilia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *