Stillness, amânare & hard work

Acum 4 luni eram cu piciorul în ghips. Acum reușesc să alerg din nou 5-6 km cu un pace decent de 5:05- 5:15, fără probleme. Distanțele se vor mări după ceva antrenament, iar timpii vor scădea. În fiecare zi din cele 42 de zile, când am avut ghipsul, știam că îndur pentru ceva așa că nu m-am simțit tristă. Mai triști și compătimitori s-au simțit oamenii din jur.

 

Din păcate trăim într-o societate în care recompensa imediată este tot ce ne dorim. Și suntem atât de nefericiți.

Este o lume prea complexă unde așteptarea e greu să fie exersată. Uneori te gândești că poți muri oricând, dar nu din acest motiv oamenii nu amână recompensele. Pentru mine, a merge în cârje și într-un picior nu a fost atât de rău. Am trecut și trec prin lucruri mai rele, cu mult mai multe învățături.

Lecția e mereu aceeași: stoicism, stillness (termen împrumutat de la Ryan Holday), essentialism sau cum vreți să-o mai numiți.

 

Același mindset îmi păstrez și când aud veștile proaste de la ceilalți. Vorba vine, vești proaste. Cred că atunci când drumurile se despart și o persoană alege să plece din viața ta nu e neapărat o veste proastă.

 

Cu același mindset am pornit la drum și când am decis să creez o aplicație legată de critical thinking. Știați că vreo 78% din populația mondială crede că trebuie să-și îmbunătățească abilitățile soft precum critical thinking, problem – solving and creativity? Și chiar are nevoie de ele într-o lume complexă?

 

Dar e multă muncă la mijloc. Rezultatele se vor vedea în ani. Faptul că nu alergi imediat ca Eliud Kipchoge, nu înseamnă că nu ești bun alergător. Iar dacă nu câștigi o competiție de startup în care marele premiul constă în 1500 de euro (o geantă Prada costă tot pe acolo sau mai mult) nu înseamnă că ideea ta de business e proastă sau că nu vei avea rezultate.

Apropo de aplicația noastră, mă bucură că oamenii cu o anumită gândire vor să ne ajute. Ei recunosc că la nivel de societate avem probleme cu a ne pune întrebările corecte, a ne cunoaște erorile de gândire și a lua decizii bune.

 

Pas cu pas, zice vorba. Sau cartea.

Cine știe, zilele acestea mă surprinde că mai avem timp să ne uităm la TV sau să citim fel și fel de ziare și articole de calitate îndoielnică.

Dar stați, cine a zis că a sta singur, cu tine, și a-ți pune întrebări, e ușor?

 

p.s. am citit zilele acestea două dintre cărțile lui Ryan Holiday – Ego is the enemy și Stillness is the Key. Titlurile spun totul.

 

 

Ne vedem pe Strava!

 

Te invit să comentezi sau să dai mai departe, dacă ți-a plăcut!🙂

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *