Roata buclucasa si drama romanului

E iar 4:40 dimineața. Dacă mi-aș face cafeaua de cu seară aș mai câștiga 5 minute de somn. Însă din experiență știu că mi le va fura vecinul de sus, sau unul dintre ei, în orice caz, care are ceva de făcut la această oră.

Azi e ultima zi de muncă din acest sezon de EduPresenter din partea Educativa.

Azi mă duc la Slatina.

 

Așa că iau CDI-ul, firma de transport care are ruta acesta. Trenul făcea prea mult. Acum știu deja, când scriu aceste rânduri, că era o variantă mai bună. Dar nu aș mai avea ce vă povesti.

 

Încerc în van să adorm în autobuz, e prea frig. Se pare că șoferul face economie. La un moment data o doamnă îi cere să dea drumul la căldură, după deja o oră jumătate. Mă simt mai bine.

 

Trecem de popasul celor de la CDI. Realizez că la cum sunt toaletele la majoritatea acestor popasuri unde se opresc companiile de autobuze, mai avem mult până departe. Dezvoltarea noastră ca țară e lentă și chinuită.

În bula noastră urbană habar nu avem de condițiile de trai de la sate. Iar despre reguli, igienă..

 

Roata

 

42 de km până la Slatina. Șoferul oprește pe margine, nu mă prind de ce. Se uită la mașină. Merge mai departe.

 

41 de km până la Slatina. O roată, cea din spate, a doua (sunt 4 roți pe spate la acest autobuz), trece pe lângă autobuz în față. Coboram un deal. Mă uit la ea cum, desprinzându-se, lovește în portieră o mașină care aștepta la o intersecție dintre un drum local și drumul național. Portiera se îndoaie, autobuzul nu avea viteză mare astfel acea roată ar fi lovit mașina mult mai rău.

 

Ne blocam cu toții. O roată s-a desprins de la autobuz. Cum să ți se desprindă o roată? Uite bine așa.

Niște domni încep să se agite. Needucați, dar desigur cu multe „cunoștințe”. Știau ei de la București că mașina are probleme, se pare că făcea zgomot de ceva vreme.

Unii dintre călători, femeile în vârstă, nu zic nimic. Alții ies să vadă ce se întâmplă. Printre care și eu.

Mă duc la muncă și trebuie să ajung neapărat la liceu unde am prezentarea.

 

Puteam muri cu toții, puteam muri cu toții,” se agită un bărbat. „Firar și firar…” Alții îi țin tonul. Mie îmi vine să îi zic că și din fastfood, țigări, trecere pe roșu, stat la televizor 10 ore pe zi și altele, mori.

 

Vin și îl înconjoară pe șofer. Reproșurile curg. Șoferul pare în alt film. Se uită la roată, se uită la locul desprinderii, se uită la mașină lovită, nu știe ce să facă. Începe să caute în telefon cred că numărul șefului. Nu zice nimic.

 

Dar lăsați-l, domne, în pace!„, le zic. „Nu muream„, le mai strig. Se pare ca oamenii se uită mult prea mult la știrile de la ora 5.

 

Autostopul

 

E ceață și umed. Frig de îți vine să te ascunzi ca un câine într-un bârlog și să nu mai ieși o vreme.

 

Trebuie să iau o decizie rapidă. Nu pot aștepta alt autobuz.

Îmi iau geanta și, cu toate că era deal și te putea vedeau prea târziu mașinile, încep să fac autostopul.

 

Stropi murdari mă izbesc de la tirurile care trec, dar nu renunț. Mă gândesc că am puține șanse să mă vadă cineva.

Dar uite că după câteva mașini se oprește un nene cu duba care are loc doar în fața și doar pentru mine. Că mai veniseră vreo doi călători să facă și ei autostopul.

Știu la ce vă gândiți, dar nu am de ales. Trebuie să urc. Eu sunt optimista de fel și nu mă uit la TV. Sunt rațională și mi-am dezvoltat gândirea critică. La un calcul simplu știu că logic am mai mult de pierdut dacă stau, decât dacă urc.

 

Nenea e spre 60 de ani. Evident că aflu și povestea lui. În timp ce carcasele de porci atârnă în dubă. Le duce în Slatina și Caracal la niște magazine.

E șofer din ’80. Trece de la cazul cu fetele de la Caracal, la adolescenții din ziua de azi care nu mai au respect, la șefii de companii care cer să înșele aparatele de kilometraj, la faptul că nu știe tehnologie și nici nu vrea să învețe, la casa lui de lângă Pitești pe care a făcut-o frumoasă, cu grădină și flori și unde se duce în fiecare weekend cu bucurie. De aceea nu vrea să lucreze niciodată în week-end.

 

Mă lasă la 400 de metri de liceu, întâmplarea face ca magazinul de carne să fie aproape.

Îi las 10 lei și îl întreb numele.

Sandu Ciortan, rețin.

 

În drum spre liceu îmi amintesc că prima dată când am luat autostopul a fost tot din cauza celor de la CDI. Plecaseră târziu spre Tg Mureș, cu o oră întârziere. Era vară, nu aveau aer condiționat și după ore îndelungi de mers, la 25 de km de Tg Mureș, face autobuzul pană. 🙂

Mă duceam la Awake Festival. Eram trainer acolo.

Am făcut autostopul alături de un cuplu.

Trebuie să îi mulțumesc companiei că datorită ei am fost inițiată în asta.

 

Și evident, pentru că sunt un om special, scriu acest articol dintr-un autobuz CDI care mă duce înapoi în București din Slatina. 😅

Desigur, oamenii ori sunt prea lacomi să investească în autobuze, ori prea inconștienți să nu le facă revizia celor deja deținute.

 

Vouă cum v-a mers azi?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *