Reflecții de weekend (cum merită trăită viața?)

De faptul sunt reflecții de peste zile, când mă trezesc cu niște insighturi care mă lasă fără cuvinte. Așa că le scriu, poate te ajută și pe tine. Îmi apar în minte oricând:

 

  • Spre ex: aseară, după o îndelungă lecturare a unei cărții scrisă de Carl Rogers (o serie de texte adunate), mă cuprinde gândul acesta: prezentul e tot ce ai. Ai vrea să te bucuri de altceva, să pui mâna pe ceva, dar nu ai pe ce, decât pe acum. Care fuge și el. Poate a fost frumos trecutul, dar chiar nu-l poți prinde, nu te poți bucura de el, nu-ți mai folosește la nimic. Poate ai vrea să te folosești de viitor, dar nu e nimic acolo. Urmează să se contureze, iară nu poți pune mâna pe el.

 

Așa că tot ce ai e prezentul. Stai cu el de mână. O cafea, o carte, un sărut, o plimbare, o mâncare, o dezamăgire. E tot ce ai și oricât de frustrat ai fi, nu poți opri asta. Așa că mai bine te bucuri acum, acum, acum. Că asta e.

 

  • Mai zilele trecute m-am trezit iar cu un gând. Care m-a lăsat iar fără cuvinte. Aceste conștientizări sunt foarte importante pentru mine, mă ajută să devin ca persoană. Cum zice Rogers.

 

Am stat mulți ani într-o relație și am plecat puțin din țară. De fapt, am plecat puțin oriunde. Începusem, pe vremea când participasem la competiții de alergare, să mai văd țara, să mai cunosc și altă lume. De când m-am despărțit, a trecut un an jumate (destul de repede), am văzut multe țări și orașe străine, am experimentat fel și fel de lucruri, am trăit destul de plin, zic eu. Nu am avut mai mulți bani decât atunci, din contră. Acum plătesc și chirie, o sumă pentru care muncesc din greu.

 

Asta se leagă de alte conștientizări.

Trece anul și mă uit la lista mea de rezoluții. Iar pe spatele foii scriu ce mi s-a întâmplat și nu luasem în calcul sau nu notasem ca și obiectiv. Rămân uimită și recunoscătoare pentru lucrurile acestea trăite. Pentru libertatea aceasta din ce în ce mai mare pe care am (re)căpătat-o și descoperit-o. Mai ales că știu oameni care au salariu de peste 2000 de euro pe lună. Discut cu ei și observ că suferă de sărăcie spirituală, deși poate au case și mașini, unii sunt și căsătoriți.

 

Pe când eu, cu un salariu de freelancer (ține cont că vreo 2 luni nu am putut munci anul trecut din cauza ghipsului), trăiesc niște lucruri mișto. Dar nu pentru că sunt mai norocoasă, ci pentru că îmi aranjez lucrurile astfel încât:

  1. Să îmi placă ce fac;
  2. Să fiu prezentă, acum;
  3. Să iau ce vine, cum vine. Dacă trebuie să plătesc, plătesc. Dacă e despre încercarea în sine, o iau așa cum e.

 

  • Anul acesta voi ajunge în Cluj pentru prima dată. Și în Africa.

Da, simt al naiba chemarea asta și o simțeam de la 17 ani. Dar s-au întâmplat mai multe:

1. Nu am avut bani (nici acum nu îi am, dar le-am zis prietenilor că de ziua mea cadoul ar fi să mă ajute să merg pe acest continent + economisesc la greu);

2. Am avut mereu un iubit care nu a fost de acord. Știi situația aia cu care poate te-ai confruntat cel puțin o dată: măi, dar eu vreau să fac asta, oare o să mor și nu o voi face niciodată? De ce?

Nu vreau să am aceste regrete.

 

Încorsetarea nu e doar la nivel economic în viața noastră. E și la nivel social, de familie, comunitate etc. Iar mai rău: la nivel mental. Cine să te scoată din victimizare, din strategia de apărare, din mintea ta? Odată ce ieși de acolo, și celelalte ziduri cad. Și vezi soluțiile.

 

Stai liber în cuget și spirit. Viața merită trăită în deplinătatea ei.

 

Te invit să comentezi sau să dai mai departe, dacă ți-a plăcut!🙂

3 Comments

  1. Roxana

    Emilia, in viata asta totul curge: atat materialul cat si spiritualul. Tot ceea ce, cred eu, trebuie sa facem este sa lasam sa se intample asta. Cat despre bani? fuck’em, investitiile in tine sunt cei mai bine folositi bani. Ma bucur atunci cand oamenii au curaj sa isi traiasca viata, ies din zona de confort si merg pe drumul lor. Succes in a ramane prezenta si constanta in provocarile tale! Eu mi-am propus sa merg pe un continent nou anul asta si sa imi iau un van in care sa locuiesc pentru urmatorii ani pentru a putea calatori in Europa. Nu am decat banii pe care ii castig, de la luna la luna, momentan si totusi visez. Stii care e singurul blocaj pe care simt ca il am? ca nu reusesc sa renunt la o casa in care nici macar nu locuiesc (fiindca sunt in alta tara pentru cateva luni) dar pe care o tot subinchiriez pentru iluzia „stabilitatii” si, desigur, pentru confort. Maine cred ca renunt si faptic la ea. Let it flow.

    • Emilia Z.

      Dragă Roxana,
      Îmi doresc succes, cu mult curaj vei reuși să îți îndeplinești visul. Nu vei fi niciodată pregătită, dar vei știi ce să faci atunci când va fi. Adică cât mai curând, dacă e ceva arzător.
      Pentru călătorii prin Europa știu pe cineva care a mers cu rucsacul, te pot pune în legătură și puteți schimba impresii 🙂
      Cât despre „stabilitate” – asta ne cam mănâncă, de aceea nu facem pașii către visele noastre. Nesiguranță. Ieșirea din zona de confort. Necunoscut. But hey, nimănui nu i-a fost ușor.
      Ne vom descurca. Tu trăiești în munții, ești super curajoasă. Go for it! 🙂

      Hugs,
      mulțumesc pentru melodie 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *