PREZENTARE

Sunt Emilia Zăinel și sunt un critical thinker. 

Îi ajut pe oameni să-și pună întrebări prin intermediul trainingurilor, prezentărilor sau sesiunilor de facilitare/ coaching. Am lucrat cu copii, adolescenți, cât și cu adulți.

 

Timp de șase ani am ales să facilitez cunoașterea atât în domenii care țin de dezvoltarea personală cât și în domenii care fac referire la științele cognitive, luarea deciziilor, organizare, economie comportamentală sau gândire critică.

 

Scriu manuale de training, îmi folosesc skillurile de persuasiune în diferite proiecte și experimentez metode eficiente de învățare.

Cine mă cunoaște știe că pun multe întrebări și sunt interesantă constant de cum luăm decizii mai bune.

 

Am fost prezentator al unor proiecte Educativa și am interacționat zilnic cu liceele din România și cu mii de elevi (ex: Edmundo, Academia Europeană de Asistenți Medicali Regina Maria, The Entrepreneurship Academy).

 

Am colaborat cu companii precum BCR, HR Club, Zentiva, ING Tech, Coca Cola, Holcim etc. în cadrul proiectelor Școlii de Valori.

Am coordonat o echipă de trei oameni, în cadrul Asociației Roi, fiind și trainer/coach în proiectul YEEI – Antreprenoriat la Puterea Tinerilor.

Iar cu Asociația Viitor Plus am lucrat pe programul Recicleta și Harta Reciclării- training cu elevii pe tema reciclării selective.

 

De asemenea am organizat cursuri de dezvoltare personală și activități recreative (2014-2019) alături de Centrul Mandarin pentru companii precum Rompetrol, Adobe Romania, Danone, Dove, Digi 24 Tv, Trustul Adevărul, HP Romania etc.

 

Sunt fondatoarea proiectului Citesc Poezie în cadrul căruia am co-organizat si co-moderat în cadrul ceainăriilor Cărturești seri literare care s-a bucurat de susținerea companiei Julius Meinl și de participarea unor autori precum Ion S. Pop, Mircea Florian, Tara Skurtu, Sorin Gherguț etc.

Scriu editoriale pentru platformele lapunkt.ro și larevista.ro și de asemenea am fost recenzent pentru site-ul Bookuria.

 

Timpul liber prefer să-l petrec în natură. Am ca hobby-uri cititul, scrisul, călătoriile, alergarea montană,  poezia.

Îmi place să lucrez și să interacționez cu oamenii, acesta fiind domeniul din care obțin cele mai mari satisfacții.

 

Educație și activitate profesională:

 

  • Participant Leadership Summer School 2019 – 13-22.07.2019
  • ReACT Coaching Training 7 days, Olde Vechte Foundation, Ommen, The Netherlands, 2019
  • Consilier pentru Dezvoltare Personală, 2016 – certificat ANC
    • Workshop „Personal Branding”, Akcees Education
    • Curs „Expert accesare fonduri europene”, 2015 – certificat ANC
    • Curs „Competențe antreprenoriale”, 2015 – certificat ANC
    • Curs „Formator”, 2015 – certificat ANC
    • Masterat „Istoria și circulația ideilor filosofice”, Facultatea de Filosofie București, 2013 – 2015
    • Cursuri de dicție și vorbire, actorie și improvizație, Fundația Calea Victoriei
    • Cursant Online Marketing Academy – powered by Google
    • Absolvent Facultatea de Jurnalistică, Sibiu, 2008 – 2011
    • Participări la diferite evenimente literare din București și din țară

 

.LinkedIn...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *