Life is better when nothing is stopping you! Is it?

Suntem plini de fericire pe rețelele de socializare. În perioada aceasta vor începe retrospectivele, ceea ce nu e neapărat un lucru rău. E necesar să ne adunăm succesele ca pe niște cadouri pe care le punem sub brad și de care ne mândrim (apropo, am văzut Klaus, un desen din 2019 – mă uimește cum se bucurau copiii de jucăriile din lemn. Oare cum arată jucăriile de sub brad de acum?).

Dar lăsăm la o parte ceea ce ne-a ajutat să ne dezvoltăm, de fapt. Să creștem. Să ne simțim cu adevărat mândri. Și acele lucruri sunt provocările, eșecurile, zidurile de care am dat, momentele de tristețe și de singurătate, zilele grele și diminețile în care am luat-o de la capăt.

 

Oare de ce nu le punem pe toate sub brad, mă întreb? Pentru că nu dă bine? Pentru că facebookul are algoritmii care ne ascund postările mai puțin optimiste? De fapt, cum decide că sunt optimiste sau nu? După zâmbete și cuvinte?

 

În jurul meu oamenii au suferit și suferă. Și eu și prietenii sau cunoștințele mele nu știu dacă am scăpat de despărțiri, probleme de sănătate, provocări la muncă, anxietăți de toate felurile sau blocaje. Pe lângă excursii frumoase, momente intime alături de cei dragi, bucurie neașteptată, mici succese și așa mai departe. Problema noastră este că urmărim doar ultima parte, ignorând să povestim de prima. Ori din prima învățăm cel mai mult. De ce? „Păi societatea nu acceptă”, sau „nu e frumos să vorbești”, sau „ne vor judeca ceilalți”. Oare cum am crescut cu toții dacă nu ascultând poveștile celorlalți despre necazuri și cum au reușit?

Oricât de motivațional vorbesc în trainingurile și prezentările mele, participanții tot vor să afle exemple personale, cum m-am zbătut eu, ce am făcut eu, care este povestea mea.

 

Tindem să urmărim poveștile de succes, miile de likeuri și de comentarii, dar prea puțin ne străduim să înțelegem că în spate stau milioane de eșecuri. Milioane de oameni se zbat și nu reușesc. Se întorc acasă simțindu-se singuri în familie, neînțeleși, fără sprijin, consumând fără efort tâmpeniile de la TV. Un ultim efort de a-ți ridica moralul. Cel puțin până a doua zi.

Spotify spune că „life is better when nothing is stopping you” – Dar nu, viața e tristă când ai totul. Am citit o carte a lui Tolstoi – Spovedanie. Un om care le avea pe toate și ajunsese la limita sinuciderii.

 

Hai să începem să spunem lucrurilor pe nume. Sau așteptăm ca cineva să ne bage în cuști ca să începem să fim autentici? De fapt, cine să ne mai bage, am intrat singuri! Și mai trist e că noi le controlăm.

 

Te invit să comentezi sau să dai mai departe, dacă ți-a plăcut! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *