Jurnal de optimist #3

  • Dar ce ai pățit?
  • … povestea…
  • Te-am văzut așa singură și finuță. Cum te descurci? Eu sunt Costel, lucrez puțin mai încolo, la Pensiunea X. Sunt paznic. Pe tine cum te cheamă?
  • …??? Emilia, dar să știi că mă descurc singură.
  • Oricând poți să vii la pensiunea, lucrez ca paznic acolo. Poți întreba de Costel sau Costi. Bem o cafea. Ești din Sinaia?
  • ….

 

***

 

Un alt dialog simpatic care a ținut cam 10 minute. A cuprins cuvintele „singură”, „finuță” și  „ai iubit?”. Credeați că doar tinerii mă opresc pe stradă să mă întrebe de sănătate? Costel era spre vârsta a treia, sau poate era de vârsta a doua, dar munca l-a îmbătrânit devreme. Ce am făcut în Sinaia? M-am dus ca facilitator observat pentru un posibil job pe care s-ar putea să îl declin. Nu cu mașina, ci cu trenul. Ieșisem la plimbarea după micul dejun, Sinaia este tare proaspătă dimineața, când nu sunt turiști.

Când despre călătoria cu trenul, nu cu el a fost cel mai rău; am reușit să sar două scări deodată la CFR ceea ce m-a făcut să mă gândesc că o persoană cu handicap are mari probleme să meargă cu trenurile la noi. E dificil, mai ales când trebuie să ocupi două locuri deoarece trebuie să-ți întinzi piciorul. Ce pot spune este că am găsit înțelegere, cârjele fac minuni câteodată.

 

Cu autobuzul 123 a fost cel mai rău. Doar două stații și era să cad de foarte multe ori. Se dovedește că autobuzele sunt periculoase :). În afară de dezechilibrul evident atunci când a pornit, oamenii au vrut să mă ajute și m-au apucat din toate părțile. După cum v-am spus, când ești într-un picior și trebuie să sari efectiv, faptul că sunt ținută de brațe nu mă ajută deloc, sunt încurcată rău.

 

Viața în compania unor străini

 

Am mers mult și cu mașina prin aplicația Yango. Între 13 și 22 iulie s-a desfășurat evenimentul Leadership Summer School unde am fost participantă. O să vă povestesc într-un articol viitor despre ce am învățat acolo.

În aplicația Yango am avut grijă mereu să spun că sunt în cârje, deci ușor de recunoscut deoarece rușii încă au probleme cu locația (și altele). Uneori sms-ul îi ajuta pe șoferi, alteori nu reușeau să mă vadă deoarece pinul era diferit. Pot să vă spun că am dat de tot felul de șoferi și, cum lucrez foarte mult la a recunoaște după non-verbal cu ce fel de oameni am de-a face, știam deja ce se v-a întâmpla: dacă voi fi ajutată la urcare, dacă șoferul va vorbi cu mine, dacă mă va penaliza pentru minute de așteptare (care, în 90% dintre cazuri nu am fost de vină eu) etc. M-am înșelat destul de rar.

Două povești mi-au rămas în minte dintre toate conversațiile (fie șoferul cu mine, fie ei la telefon înjurând sau dezvăluind detalii personale):

Șoferul Costache, îl numesc așa: o tipologie frecventă, zic eu. Care are un credit la bancă pentru că și-a dorit mult o casă în afara Bucureștiului. Doar că salariul nu îl acoperă și atunci muncește mult după program. Își dorește să termine creditul și să își ia altul pentru altceva. Până atunci nu are timp de nimic și nu vede cum ar putea schimba ceva.

 

Șoferul Iordache, îl numesc așa: tipologie rară, dar de analizat. Evident că avea un Audi, BMW sau ceva mai de lux.

Șoferul Iordache a trăit bine de tot ceva ani. Adică a avut sute de zeci de mii de euro pe care i-am cheltuit non-stop fără gânduri de viitor. În urma unei afaceri deținută de tatăl său, primea banii lunar cu care se ducea în nu știu ce țări și își lua fel și fel de chestii de lux. Doar că tatăl a vândut afacerea și acum băiatul, căsătorit și cu copil, s-a trezit că nu mai are venit, dar trebuie să-și întrețină familia, casa imensă cu nu știu câte camere, mașina scumpă și altele. Așa că și-a mai vândut o casă cu câteva sute de mii de euro, a început o afacere unde a fost înșelat și a rămas cu 0 venit. Viața l-a determinat să apuce de muncă la peste 35 de ani. Și cât de greu e să revii de la un trai ridicat (cu 10.000 mii de euro lunar) la unul decent cu 2000 de euro pe lună. Casa nu vrea să o vând pentru că îi place, dar plătește un cost exagerat lunar. Și nici mașina.

 

 

Cele mai frecvente fracturi din studiul neautorizat realizat timp de 5 săptămâni

 

Cele mai frecvente fracturi: rupturi de gleznă sau entorse din cauza sportului; rupturi de tibie, fracturi nenumărate la genunchi, tije peste tije. Știu că uneori nu e vina noastră, dar nu cred că am învățat să ne tratăm corpul cu respectul cuvenit. Am auzit fel și fel de povești, oameni care au stat cu mâini, picioare, genunchi în ghips luni de zile. Și care au suferit, nu din cauza durerii, ci a greutății. Când ai o greutate mai mult decât trebuie, plătești un cost mult mai ridicat.

 

Hope

 

Mai am o săptămână de stat cu piciorul în ghips. Cred că voi plânge când voi putea merge iar pe ambele picioare. Îmi va fi dor de cârje, mulți bărbați m-au invidiat pentru mușchii mei de la mâini.

 

Te invit să comentezi sau să dai mai departe, dacă ți-a plăcut! 🙂

2 Comments

  1. Dan Birta

    Tine-o tot așa, super optimisto! Poveștile tale de viață sunt savuroase! Zâmbetul tău … ce să mai vorbim, descrețește și cele mai încruntate frunți!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *