lumea mea

lumea mea

e o zi plină de toamnă
amintiri mânjite de frică
mi se-așează sub tălpi

acolo dorm ai mei
cu sufletele încărcate
acolo atârnă câinele
spânzurat în gard
acolo sunt eu
nici nu mai știu cum

apa din canale se strânge
și mi se varsă în trup
copii care desenează obscenități pe zidul
clădirii neterminate de peste drum

acele desene au devenit lumea mea
știu că dacă le voi întoarce spatele
pereții clădirii se vor surpa
canalele se vor umple cu apă
și întregul oraș va fi inundat
de o liniște binefăcătoare