De ce ne dorim lucruri atat de mult, dar ne plictisim cand le primim?

Iată o veste pentru noi: suntem atât de conduși de biologic încât, uneori, ne putem ierta pentru exagerări. Dar asta nu se scutește de sarcina de a ne educa și a învăța diferite trucuri care să ne țină aproape de normalitate.

 

V-ați dorit cu ardoare un desert după ce ați muncit la sală două ore?

V-ați îndrăgostit vreodată de vreo persoană care nu v-a răspuns la fel? Cu cât vă respingea, cu atât o doreați mai mult?

Cât de frecvent cedați tentației de a bea o bere (sau mai multe), după o zi călduroasă?

 

Iată ce (ne) face dopamina, neurotransmițător responsabil de recompensă și plăcere: crește foarte mult înainte de a face ceva ce ne oferă plăcere: fie că e o achiziție nouă, o bere, o întâlnire cu cineva drag sau o vacanță. 🙂 În momentul în care primim ceea ce vrem, scade considerabil (comparativ cu perioada anticipativă). De aceea, atunci când primi ceva (cum s-ar spune, cadoul de Moș Crăciun), ne dezumflăm imediat.

Ea ne păcălește și că ne dorim foarte mult ceva, prin urmare nu de multe ori oamenii înfometați se trezesc că aruncă jumătate de mâncare pe care au comandat-o și nu o mai pot mânca.

Impedictibilul

 

Dar ceea mi se pare și mai mișto (dar și periculos) este graficul 2. Când știi că primești ceva, dar nu știi când, nivelul de dopamină e imens. Joaca de-a șoarecele și pisica își face efectul. Știu oameni care nu îți dau ce vor decât atunci când decid ei. Iar tu rămâi în așteptare, vigilent și consumându-ți resursele mentale, până când primești ceea ce (crezi) că îți dorești. Nu e neapărat vorba de manipulare, însă cred că este necesar să știm aceste aspecte biologice când vine vorba de ceea ce ne dorim. Devenind mai conștienți putem găsi resorturi pentru a nu cădea în capcana propriei biologii.

 

Cum o folosim în avantajul nostru?

 

Trebuie să învățăm să o folosim în folosul nostru. Spre ex: eu mă „antrenez” mergând pe distanțe din ce în ce mai lungi într-un picior și cu cârjele, cu gândul că atunci când ajung acasă voi avea o musculatură mai dezvoltată în brațe și în picior și mă voi putea bucura de înghețata și cafeaua preferată. 🙂

 

O foloseam în avantajul meu și când mă motivam să mă trezesc la 5, să iau trenul spre Bușteni și să alerg în Bucegi. Fiindcă atunci când începeam să mă antrenez efectiv, nu prea mai era mare plăcere.

Apoi mă ajutam, în timpul ce alergam, de imaginea mentală de după antrenament (activând dopamina, endorfinele și altele), când știam că la final îmi voi fi întărit musculatura, inima, plămânii, voi fi mai fit, mai sănătoasă și mai puternică.

 

Cum vi se pare? Știați lucrurile acestea?

 

 

Foto din Behave, Robert M. Sapolsky, ed. Publica

 

Te invit să comentezi sau să dai mai departe, dacă ți-a plăcut! 🙂

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *