Cum să economisești bani de Black Friday

Mă uit la banii pe care îi am. Știu cât de repede dispar din cont deoarece am o aplicație unde îmi trec cheltuielile. Îți cam taie pofta de orice. Dar dacă asta nu–ți taie pofta, hai să vedem ce poți face ca să NU cumperi de Black Friday tot felul de lucruri de care nu aveai nevoie.

 

Deoarece chiar nu ai nevoie! Aș vrea să înțelegi că dacă e să ai nevoie de ceva, probabil că vreo 5% din produsele cumpărate sunt necesare, dar pe restul 95% ai dat deja banii. Și rațiunea nu a avut de a face.

 

Și să vedem și niște biasuri cognitive în acțiune:

 

  1. Comparația. Are telefonul X acest preț? Dar Y? Cu ce e mai bunul unul decât altul în afară de faptul că unul e mai ieftin? – Dar stai, de ce ai avea nevoie de un telefon – pun pariu că al tău mai merge mult și bine (chiar și cu ecranul spart – pentru cei cu samsung, ups…)
  2. Efectul Ikea. Oaa, un dulap pe care să-l fac cu împreună cu copii? O jucărie mișto? Du-te acum în debara și uită-te câte lucruri depozitate ai și dacă chiar ai mai avea spațiu de așa ceva. Mai gândește-te cât de util s-ar dovedi.
  3. Efectul de expunere. Știu brandul X, deci de la el iau. Am mai văzut deja cartea asta de nu știu câte ori, cred că trebuie să o cumpăr. Hmm: ia să vedem: pe noptiera mea stau 7-8 cărți. Cărți bune, solide. Vreo 7 despre gândire și decizii și leadership, iar una despre relații. Încă răzbat să le citesc. Deci nu, nu trebuie să mai cumpăr cartea aia de autorul acela (chiar dacă a venit de curând în România).
  4. Aversiunea la pierdere. „20 de oameni s-au uitat sau au cumpărat produsul acesta în ultima oră”. „Nu rata ocazia!”. No shit? Nu pierd nimic dacă nu cumpăr acel produs, am destule acasă, iar peste o vreme (DACĂ o să am nevoie de el), mi-l cumpăr eu. Tu știi câte ședințe am îndurat pentru salariu meu ca acum să-i cheltui într-o clipă?
  5. Biasul „Riscuri 0”. Cum ar veni: ai livrare gratis, ai retur gratis, ai și un cadou, totul sigur cu plata prin card. Așa… păi și sutele de lei pe care le dau? Pe acele mi le dați înapoi? Dopamina trece, banii se duc. Vezi unde bat?
  6. Efectul de raritate. „Doar unul a mai rămas în stoc, grăbește-te!”. Pentru mine este important să învăț să mă grăbesc să ajung la timp. Sau, mai bine spus, să plec mai devreme și să nu mă grăbesc deloc. Graba nu e bună niciodată, mai ales într-o zi ca aceasta când te trezești cu o mașină de tuns iarba, o bormașină și o trusă de ustensile de bucătărie – toate inutile și pe care se va pune praful în curând.
  7. Biasul negativității „Negativity Bias”. „Ah, tocmai s-au ocupat toate locurile! Uite oferte similare”. Și fugi într-o grabă să cumperi fără să analizezi oferta și să te gândești dacă chiar aveai nevoie. Mai bine închide pagina!
  8. „Efectul de halo”. Măi, dar ce frumos arată! Cât de bine mi-ar sta cu acești cercei! (chiar dacă sunt mici cât o fărâmă de nisip, iar partenerul de viață și așa nu observă aceste detalii, nu mai zic de colegi). O fi frumos, dar chiar ai nevoie? Mai există, totuși, și alte atribute pe care nu le-ai luat în considerare când te-ai gândit să-l cumperi?
  9. Efectul de ancorare... una dintre cele mai mari capcane! „Uite, înainte consta 2000 de lei, acum e doar 1300!”. Dar stai, doar pentru asta cumperi acel produs? Eu mă duc prin casă și văd deja zeci de cărți pe care nu le citesc, am dulapul plin cu haine pe care nu am timp să le port, vreo 3 lumânări în consum care mă mai țin cel puțin până la Crăciun (când vor fi alte reduceri atunci), rezerve de tot felul și chiar și așa, când am o urgență tot ajung să mă duc să cumpăr de la magazinul de la colț.
  10. Dovada socială. Amicul Popescu și-a luat și el tractor și lingou de aur de pe Emag? Păi trebuie să-mi iau și eu! 1000 de oameni au votat mașina ca fiind minunată? Păi înseamnă că trebuie să o schimb pe a mea și să-mi iau alta chiar dacă merge bine și asta! Of, când ne învățăm să gândim cu capul nostru? 🙂
  11. Biasul autorității. Ce mișto, influencerul X și-a luat geantă Prada. Oaa, înseamnă că știe că acea geantă e minunată! Și a cumpărat rimel de la Z? Înseamnă că e bun, trebuie să-mi iau și eu! Înțelegeți ideea…
  12. Biasul confirmarii. Dacă mâine e ziua aia specială în care trebuie să faci cumpărături, atunci chiar trebuie, frate, că toată lumea face asta! Dar ce, se găsește una (Emilia) care zice că poate nu e așa înțelept să dai banii; păi ea nu știe nimic, săraca! Ia să vedem cine mai zice ce zic eu? Milioane de oameni! Perfect! Ntz, ntz…
  13. Cârligul recompensei. Nu există o eroare de gândire cu această denumire, dar o să înțelegi imediat la ce mă refer. „Vei primi și cadou o apă micelară minunată” sau „încă un produs la fel!”. Ajungi să-ți iei ceva doar pentru primești altceva. Deseori, acel altceva nu e util sau deja mai aveai vreo 5 rimeluri pe acasă. Ori nu era pentru tipul tău de ten. L
  14. Efectul de încadrare. Dacă e 85 % cu carne, nu înseamnă că cei 15 % nu sunt grăsime. Sau dacă ai prețul redus la 30%, nu înseamnă că pe cei 70% nu îi plătești deja…
  15. Efectul de context. Ai cumpărat un pet de bere, un grătar și un sac de cărbuni? Vezi lângă și o furculiță pentru grătar, o pungă de semințe și ale minuni. Când ajungi acasă îți dai seama că ai vreo 3 furculițe de grătar nefolosite (nu mai zic că nici una nu e utilă deoarece faci grătar o dată pe an și o furculiță normală e suficientă); și acum trebuie să mănânci și semințele, deși săptămâna asta îți propuseseși alt regim.
  16. Anticiparea…. simți deja bucuria? Dai refresh în fiecare zi la pagina siteului? Asta e ca atunci când te duci seara la cumpărături înfometat și te întorci cu 4 ciocolate, 3 pungi de chipsuri, 4 feluri de mâncare și altele. Iar de mâncat, doar pe sfert reușești să mănânci. Mai îți promiseseși și că introduci fructele în meniu.
  17. Eurisitica disponibilității. Treci pe lângă magazinul care are afișe mari cu 60% reducere la pantofi și nu te abții să nu intri și să cumperi. Deși mai ai pe acasă încălțări. De ce? Păi era acolo, în drum. Dar stai că mai încolo există alt magazin cu reduceri de 60% la cuțite. 🙂 Iar mai încolo unul cu orice produs la 10 lei.
  18. Iluzia adevărului. Dacă nu ai adblock plus sau deja ești abonat la nu știu câte newslettere, știi deja că ești în target pentru un anumit produs. Prin urmare, cu cât mai frecvent îl vezi, cu atât crezi că trebuie să fie adevărat și poate chiar ai nevoie de el! Încă o dată, ia deschide dulapurile de sus sau ușile de la debara. Și de acele lucruri credeai că ai nevoie.
  19. Efectul falsului consens. „Măi, dar oamenii aceștia care intră pe elefant sunt deștepți, frumoși și mare cititori, ca mine”. Dacă ei au cumpărat „Fluturi în stomac” și eu vreau să-mi cumpăr această carte, atunci suntem foarte asemănători. Până te duci în birou și te lauzi cu ce ți-ai luat… „Fluturi de care?”, întreabă mirați colegii. Ca mai apoi să revină să vorbească despre… ale lor achiziții.
  20. Biasul proiecției sau Eroarea empatiei. „A, iar au reviste cu benzi desenate, mamă ce îmi plăceau odată!”. Ajung, deschizi cutia și răsfoiești rapid revista. Apoi o pui în maldărul de ziare cu oferte. Da, te-ai schimbat și ce îți plăcea o dată nu mai are relevanță acum. Ca în situația cu un fost/ă. Deși unora s-ar putea să le mai placă de fostul/fosta. (Ai aici un exemplu).
  21. Biasul optimismului. Îți spui că o dată e Black Friday și că tu chiar ai nevoie de acele lucruri. Ca apoi să realizezi că ai deja 5 pungi de zahăr, 20 de conserve și 4 întrerupătoare. Mai zic și de faptul că mai sunt reduceri și de Crăciun, 14 februarie, 1 martie, Paște…
  22. Biasul planificării. „Măi, de abia așteptă să-mi iau banda de alergare, bicicleta statică, tricoul Nike, halterele și adidașii de alergare – doar acum e reducere”. Desigur, ești bine intenționat, de a doua zi începi programul de sport. Doar că a doua zi ai altceva de făcut. Lasă că va fi din 1 ianuarie. Ba nu, din 2 ianuarie că pe 1 ai mâncat cam mult. Ba nu, din…
  23. Efectul placebo. Ai deja 3 creme de față, 5 parfumuri și 10 cravate? Și nu e suficient, nu-i așa. Ia să mai cumpărăm o cremă pentru că sigur mă va face mai frumoasă! Ce am acasă nu e suficient, nu e pentru tipul meu de ten. Ah, dar rochia asta drăguță, întotdeauna mi-am dorit să-mi iau o rochie roșie! (păcat că te vei simți bine doar o dată… în rest se va bucura praful din dulap de ea)
  24. Regula „peak-end”. Când totul se termină cu bine. Cum ar fi: ai plătit în siguranță, bucură-te de produsele tale. Ah, cât de bine te simți, cât de ușor a fost să cumperi. Site-ul este minunat, știe exact ce vrei! Mai puțin faptul că trebuie să mănânci doar pâine până la ultimul salariu.
  25. Și ultimul, dar nu cel dintâi, efectul „Blind Spot”. Ai citit tot ce era mai sus și crezi că ție nu ți se aplică? Mai citește o dată la numărul 25.

 

Te invit să comentezi sau să dai mai departe, dacă ți-a plăcut! 🙂

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *