Cum m-am reinventat eu. Și de ce e necesar ca și tu să o faci chiar acum.

4 minute citire

 

Idei cheie:

+ Adaptabilitatea este necesară.
+ Dacă viața te-a pus într-un rol, joacă-l cât mai onorabil și bine posibil.
+ Criza, ca și banii, nu te fac să fii cumva anume. Ci doar îți accentuează anumite trăsături/ înclinații pe care le aveai deja.

 

Am descoperit că mă pot adapta pe la 26 de ani. Deci acum 4 ani. Înainte eram așa și așa, am fost forțată de contexte să mă adaptez între 16 și 20 de ani. Am lucrat mai multe joburi, am strâns bani pentru facultate și m-am mutat din Craiova în Sibiu. Am stat, și la liceu, și la facultate, în cămin. Înveți multe în cămin, dacă vrei. Mai contează, desigur, și ce vrei să înveți.

 

Unii pleacă cu obiceiuri noi legate de gătit, ordine și networking. Alții să trezesc cu obiceiuri legate de fumat, dezordine și alcool.

 

Ai zice că nu avem de ales, dar mereu avem de ales. Chiar și când nu suntem conștienți că am făcut o alegere.

 

Următorii ani am avut susținere. Și mai multe joburi, dar consider că dezvoltarea mea a fost cam haotică și neconștientizată pe deplin.

 

La 26 de ani, în februarie, m-am apucat de alergat. Și de acolo a pornit totul. Disciplina de a mă ține de antrenamente, de a mă duce singură pe munte, de a mă trezi de la 5, de a mă descurca în competiții, de a mă organiza cu transport și cazare, m-au educat destul de mult. Am descoperit că lumea e mai mult decât știam eu. Iar prietenul meu de atunci se limita doar la o părticică din ce putea fi.

 

La 27 de ani m-am dus pe El Camino – The Primitive Way. E un traseu prin munți și pe dealuri. L-am terminat foarte rapid. Foarte puțini ar fi mers ca mine, cu cele 9 kg în spate și prin munți. Atunci am învățat și mai bine că nu am nevoie de mare lucru. Aveam două-trei haine pe care le spălam de mână, câteva obiecte, fără cosmetice și internet destul de rar. Pur și simplu problemele din Social Media mi se păreau o glumă și am realizat că habar nu avem să ne trăim viața. Noi zicem că ne-o trăim după cum vrem noi, dar de fapt ne-o trăim după cum vor alții și după cum ne dictează contextul.

 

Oprește-te și reflectează la asta, o să vezi că am dreptate.

 

Fast-forward. 30 de ani.

Acum câteva luni eram trainer pentru o asociație. Aceasta a întrerupt colaborarea cu mine după ceva ani.

Printr-un sms.

Și cu mulți oameni competenți. Au ales să păstreze altfel de oameni. Oameni la care, cred eu, au renunțat acum. Pentru că așa se întâmplă când pui în funcții oameni cu mindest fix.

 

Treaba e că nu m-am oprit acolo. Și nici nu o să mă opresc, vezi tu. Mă reinventez, o iau de la capăt. Viața nu se termină cu X sau Y. Chiar dacă uneori îți ia mai mult să închei unele situații.

Am continuat cu Educativa. O organizație mișto, cu un mindset flexibil, așa cum sunt și eu. Bănuiam dinainte că e așa, dar acum, în aceste vremuri provocatoare, mi s-a dovedit cu atât mai mult că merită oamenii.

 

Pentru că da, o situație de criză nu te face ceea ce nu erai deja. Îți accentuează ceea ce aveai. Dacă tu erai dinainte orientat pe soluții, deschis la provocări și judecai oamenii după fapte, și nu după preferințele tale, atunci asta vei face și acum. Dacă tu te blocai în probleme, dădeai vina pe alții și la fiecare hop tăiai din salariile oamenilor, nu e de mirare că acum vei proceda la fel. Iar ca angajat, să nu te mire cum se poartă organizația din care faci parte.

 

Mă refer la mediul de business. Că și în viața personală suntem la fel.

 

Eu urmăresc asta la oamenii din jurul meu, mai ales la cei cărora le-am acordat încrederea până acum. Prietenia se testează în vremuri de tensiune; în vremuri fericite suntem cu toții ok și băgăm rahatul sub preș fără probleme.

 

De aceea, așa cum te-ai prins, m-am reorientat și acum. Pentru că am învățat că voi supraviețui atâta timp cât aleg cu cap (și ceva inimă) ce fac, îmi pun standarde înalte la care vreau să mă ridic și fac cu plăcere ceea ce fac.

 

Din jobul de EduPrezentator pentru Educativa, am ales ca temporar să fac parte din departamentul de calling. Vorbesc cu elevii zi de zi, sunt aproape de ei așa cum eram și înainte. Aleg să fac asta nu pentru că banii ar fi o mare problemă acum, ci pentru că știam că îmi va plăcea ce fac. Pentru că am niște standarde la care mă ridic singură, impuse de mine și vreau să joc cel mai onorabil rol cu putință.

 

La Rolf Dobelli am citit că dacă viața te pune într-un anume rol, joacă-l cât mai onorabil cu puțină. Fie că ești CEO, fie că ești curier sau operator call center.

 

E doar un rol, nu ești tu pentru restul vieții. Nu confunda funcția cu cine ești. Și nu-ți spune că dacă ai fost dat afară (mai ales în perioada asta) e ceva neîntregulă cu tine.

Vezi ce poți face bine.

 

Eu îmi fac noua meserie cu cât mai multă plăcere, scriu pentru tine și îmi dedic fiecare dimineață să filmez și editez video-uri ca să-ți fac ziua mai bună. Am niște scopuri pe care le urmăresc cu disciplină. S-ar putea să mă bată vântul și să mă aplece. Dar voi rămâne pe picioarele mele.

 

Și tu la fel. Pentru că e în puterea ta, indiferent ce se întâmplă în lumea aceasta.

 

Scrie-mi și/sau dă mai departe articolul, dacă crezi că e util și pentru alții! 🙂

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *