Crezi că efortul este necesar într-o relație?

4 minute citire
Azi i-am spus cuiva că mă ajută să fiu mai bună.

Dacă ai vedea această persoană ai spune că nu ajută pe nimeni să fie mai bun. Dar eu am văzut altceva în ea. Pentru că aleg să investesc în relații și în oameni, chiar dacă nu îmi iese întotdeauna.

 

Știm sigur când cineva nu ne ajută să fim mai buni. Poate nu știm de ce. Am observat deseori și la mine și la alții că nu știi de ce nu vrei să stai în preajma unei persoane. Dar știi că nu vrei să o faci. Sau găsești tot felul de scuze să nu o vezi, să nu discuți cu ea.

 

Uneori noi suntem astfel de persoane. Trebuie să recunosc că nu sunt Maica Tereza și am cel puțin o duzină de persoane care nu vor să aibă de a face cu mine. Poate nu mi-au zis niciodată, dar am ceea ce se numește empatie. Și sunt foarte sensibilă la non-verbal și la contexte. Asta mă face o cititoare destul de bună a emoțiilor celorlalți, chiar dacă nu știu neapărat care sunt motivele pentru care cineva face ce face. Aceasta este poate singura calitate a persoanelor cu un tip de atașament anxios, dar hai să nu intrăm în psihologie, copilărie și din astea… 🙂

 

Când știi că o relație de orice fel merită întreținută/ salvată?

 

Păi nu știi. Depinde foarte mult și de acel atașament despre care vă spuneam mai sus. Dar și de cum ai văzut tu în familie. Sunt o multitudine de factori care nu țin neapărat de tine, ci și de cealaltă persoană și de relația în sine. Spre ex: știu cel puțin trei bărbați maturi care așteaptă femeia „perfectă”. Adică cum va arăta femeia perfectă? Păi nu despre cum arată, ci cum ar trebui să meargă relația. Adică smooth. Atât de smooth. Ei să nu mai facă mare lucru. Întâmplarea face ca ei să aibă și atașamentul acesta de tip evitant (mai pe scurt, fugă).

Eh, aici eu sunt de altă părere și prietenii mei știu cât țin la această părere (bazată, desigur, pe experiențele mele și ale celor din jur). Nu cred că există studii științifice care să-ți spună când ar trebuie să ieși dintr-o relație pentru că nu mai merită. Mă gândesc aici mereu la una în care lucrurile sunt cât de cât ok, nu mă refer la cele extreme cu abuz fizic, verbal etc. – acolo decizia e clară.

 

Consider că o relație de prietenie, amiciție sau romantică bună sau foarte bună merită efort.

Nu cred în nimic smooth: și dacă a mers bine ceva, a fost pentru că lucraseși cu tine mult înainte. Doi oameni sunt două organisme diferite cu o dinamică greu de anticipat pentru că fiecare are propriile bagaje. De aceea ceea ce pare ușor este pentru că cei doi au niște lucruri comune sau complementare. Și pentru că vor, aleg să…

Faptul că îl suni pe celălalt, că îi aduci ceva, că discuți lucruri importante, îl găzduiești, ții minte când îi e ziua, ești bun, ești aproape când are nevoie – e o alegere, nu vine de la sine. Ai putea să alegi să urci pe Mont Blanc, dar nu o faci. Alegi să investești și celălalt alege și el. Când celălalt nu mai alege, atunci se vede – și de aici încep întrebările. Oare merită? Putem trece peste cearta asta? Ce este important? Dacă răspunsurile nu sunt mai degrabă spre „da”, atunci vei găsi destule scuze să nu continui. Observ mereu că e o calibrare continuă, așa cum este la avioane – avioanele își corectează poziția constant. Așa și persoanele care vor să mențină ceva.

 

Ce rol au conflictele?

 

Prietenia sau relația romantică nu cred că este închegată până nu ajungi la un conflict major. Pentru că aici se vede cât de mult ești, de fapt, cu celălalt. Am avut prieteni cu care mi-a fost bine și ne-am înțeles. Până când unul dintre noi a greșit cumva (sau amândoi, nu contează cine e de vină). Atunci toată starea de bine din trecut a dispărut și tot ce a rămas a fost resentimentul. „Ah, dar dacă trebuie să investesc atâta efort…”, zic unii.

Desigur că sunt cazuri și cazuri. Doar că mi se pare că, așa cum discutam cu un prieten, comparativ cu bunicii noștri care nu puteau să se retragă din relații (de orice natură), noi renunțăm prea ușor. Suntem mereu în căutare de perfecțiune și evităm sentimentele grele, tensiunile din punctele critice. Le luăm ca semn de renunțare.

 

Ca „nu e ce trebuie”. Când știi că nu e ce trebuie?

 

O relație necesită efort din punctul meu de vedere. Dacă tu stai în ea doar când îți e bine și atunci când nu îți e mai bine uiți totul și pleci…

 

Revenind la cazurile de mai sus: unul din bărbați a spus că el este dispus să aștepte toată viața pentru o persoană cu care merge totul perfect. Good luck with that.

 

O prietenă veche de 11 ani era gata să renunțe la prietenia noastră pentru că ne-am certat și a uitat cam tot binele care s-a întâmpla între noi. „Păi dacă necesită așa efort…”

 

Sigur că suntem părtinici, ca în fiecare ceartă: vezi lucrurile negative și cele pozitive sunt ascunse undeva departe. De fapt, în viață cam vedem așa.

 

Însă ne tot întrebăm de ce viața noastră e lipsită de sens, de ce munca nu e de ajuns, de ce banii nu ne aduc fericirea…

 

Te invit să comentezi sau să dai mai departe, dacă ți-a plăcut! 🙂

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *