Pandemia nu este un lucru atât de rău
E perioada când toată lumea dă sfaturi. E în regulă așa, avem nevoie să ne simțim importanți și este necesar …
E perioada când toată lumea dă sfaturi. E în regulă așa, avem nevoie să ne simțim importanți și este necesar …
Ești la maturitate, dar îți place să joci jocuri psihologice cu oameni? Adică le pierzi vremea celor care știu ce …
Ce ascunzi tu acolo, străine? Pe tine ce te schimbă? ”Oamenii cei mai nefericiți sunt cei care încearcă sa …
Mecanismele noastre de apărare sunt bune doar în anumite situații, acelea nu foarte dese în ziua de azi. Spun asta …
Acestea sunt trei scrisori adresate ție. Și mie, pentru anii care vin. Și universului. Cuvintele nu trebuie scoase din context. …
Azi i-am spus cuiva că mă ajută să fiu mai bună. Dacă ai vedea această persoană ai spune că nu …
Le-am adunat și au ieșit 30 de lecții. Nu întâmplător, în luna ianuarie schimb și eu prefixul. Uitându-mă la …
Cerul este albastru închis, spre gri. Acest apus pe care îl privesc din tren nu are culorile curcubeului. Luminile orașului …
Ce sunt valorile? Valorile sunt acele linii de ghidaj care te ajută să iei decizii în viața aceasta. Cele …
Pentru îndrăgostiți. Adică orice persoană de pe lumea aceasta. Ce faci când te îndrăgostești dar persoana respectivă nu îți …