Când întâlnești muntele în alergare

Pentru cei care nu știți, eu alerg. În oraș, când sunt în timpul săptămânii, la munte când pot. Oricât de greu îmi este, nu mă pot lăsa de trail și skyrace running. 🙂 Pe 16 iunie s-a lăsat cu lecții de pe munte.

 

La mine se lasă cu lecții. În fiecare zi. Nu aș fi avansat așa repede în ultimul an dacă nu aș fi devenit conștientă de ceea ce mi se întâmplă și cum pot folosi asta în favoarea mea (trăgând niște învățături). Am plecat de pe la ora 9 spre traseul Jepii Mici – Babele – Omu. Nu am urmat traseul și am bâjbâit vreo 3 km prin pădure și râuri unde mi-am pierdut sticlele de apă puse în buzunarele laterale de la rucsac. Nu am renunțat. M-am descurcat cu un flasc de 500 ml și cu apa din toate râurile posibile.
Regăsind traseul, am continuat să urc. Nu m-am oprit deloc, nu îmi stă în obișnuință și de aceea mă și duc singură pe munte. Mușchii mei au fost chinuiți îngrozitor, fără lipsă de antrenament, dar am zic că nu o să mor, e doar durere.


„Ce faci când nu mai poți?” „Mai poți un pic” – e deviza mea și mi se tot învârtește în cap. Ca și aceasta: „să renunți e cel mai ușor”.


Nu m-am mai uitat la timp și am luat-o spre Omu. Mi-am demonstrat că fără antrenament nu sunt așa puternică ) Nu poți să te bazezi pe antrenamentele vechi și pe cine ai fost.
Deziluzii.
O singură dată m-a prins ploaia și piatra pe munte și era într-un concurs. Atunci obținusem unul dintre cele mai bune rezultate ale mele.

Aici nu era nimeni pe traseu, nu se vedea nimic și totul mi se udase. E uimitor cum probleme tale inițiale încep să devină puerile când altceva e mai urgent. Sete, foame, crampe, tot felul de dureri – dispărute. Acum era ploaie, nu se auzea nimic și știam că sunt urși pe Valea Cerbului. Pericole la tot pasul: alunecare pe pietre, zăpadă murdară peste care cădeam, smocuri de iarba ude și un tren de prins. Am căzut și călcat iar strâmb cu piciorul care a avut entorsă acum o lună, am alunecat apoi și în noroi.

 

Dar și aceasta dispar când știi că dacă rămâi ud în frig e mai grav decât o entorsă.


Te întrebi vreodată: ah, dar se poate mai rău? Da. De aceea cam trebuie să apreciem ceea ce avem și să nu ne mai plângem mereu.
Mi-a fost frică. Și îmi va mai fi. Dar asta nu mă va opri.

 

Povestea s-a încheiat cu bine de data aceasta.

Am întrebat un cuplu care avea mașină de București dacă dorește să mă ducă și pe mine în capitală. Și ei căzuseră în nămol, făcând trekking și erau puțini uzi. Era dezastruos pentru ei. În mintea mea mă gândeam cât îndurasem eu pe traseu, cum toate erau ude și nu simțeam nicio adiere caldă. Trecusem prin trei anotimpuri în decurs de 5 ore. Nu am răcit, glezna nu mi s-a umflat, iar oamenii au refuzat să-mi ia bani pentru drum.


Aproximativ 1700 dif. pozitivă, 1700 dif. negativă, 25 km. Bușteni – Jepii Mici – Caraiman – Babele – Vf. Omu – Valea Cerbului – Bușteni.

 

Te invit să comentezi sau să dai mai departe, dacă ți-a plăcut! 🙂

 

2 Comments

  1. afterthepoetrythereisme

    Mă bucur că ai scăpat ușor și cu bine din peripeția asta. Muntele poate să-l învingă și pe cel mai bun alpinist, nu e blând cu nimeni, ne cunoaștem foarte bine, eu și muntele 🙂 Cea mai bună strategie nu este să încerci să-ți depășești limitele, să te forțezi, nu pe munte. Dacă ceva nu merge conform planului sau te-ai rătăcit ia o pauză, analizează și caută cel mai ușor traseu care te-ar putea scoate la cărare, fără eroisme. Luciditatea este un bun salvator în astfel de cazuri, panica și graba sunt reversul. Poate îți găsești un partener de drumeție, nu prea este indicat să mergi singur pe munte, sau dacă o faci (și mie îmi place să merg singură) anunță pe cineva la baza salvamont că urci, pe ce traseu o vei face și cam pe când estimezi că vei ajunge la destinație. Cărări ușoare să ai! Take care!

    • Emilia Z.

      Ai dreptate. Sunt motive pentru care aleg să mă duc singură și mă bazez că dau mereu de oameni. Mă antrenez de 3 ani pe munte, de când m-am apucat de alergare.
      Din păcate, acum o săptămână mai târziu, iată că am călcat iar strâmb și am piciorul în gips. Și nu am fost singură de data aceasta.
      Lecție învățată! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *