Ați cunoscut fața aceasta a României?

Nici nu îl privesc bine, grăbită să nu-l pierd. Un vagon mic, cu intrare pe la conductor. Mă izbește peisajul și mă blochez.

Mă așez pe un scaun vechi, după ce dau frunzele amestecate cu nisip la o parte de pe el. Oamenii, de la oraș, dar cu haine sărăcăcioase, sunt așezați răzleț. Nu știu ce să fac, dintr-o dată mă simt inconfortabil și mă pun pe alt scaun. Doar că rândul acesta e aproape de wc-ul din tren. Îmi schimb iar locul, mă așez a treia oară deja și rămân acolo. În fața mea stă o doamnă în vârstă cu privirea căzută. Nu cred că a mai zâmbit de mult timp.

Încep să apară și alții, unii cu sticla de bere ieftină în mână, deși e 8 dimineața. Dintr-o dată mă simt ridicolă, nelalocul meu cu cafea mea de 7.5 lei luată din Gara de Nord. Sunt într-o lume nouă. În trenul amărât ce îi duce pe oameni zilnic din Roșiori de Vede până în Alexandria.

 

Totul începe să se zguduie dintr-o dată. Timp de o oră am să tot îndur hurducăielile acestui tren. Geamurile nu se mai închid bine, becurile atârnă din tavan, PET-urile stau agățate de grilajul unde se pune bagajele.

 

Îmi dau seama că nu pot citi. Am o carte de 700 de pagini, dacă aș scoate-o din ghiozdan ar părea tare nepotrivită în acest context. Îmi amintesc de oamenii care lucrează în instituții din comune. Când vine cineva de la oraș e tratat cu toată atenția și considerat superior. Nu e de mirare că oamenii votează niște politicieni care par un fel de semi-zei. În timp ce adulmec mirosul de săpun cu care se spăla bunicul meu când trăia (când se berbera cu lama veche de ras), conștientizez cât de departe sunt acești oameni de zbaterile noastre zilnice, de 3.6 puse triumfător pe facebook, de frustrările noastre din trafic sau nervii de la serviciu în fiecare zi.

Pe fereastră privesc cum arată o zi de muncă aici. O cunosc, am făcut parte din ea. Ați fost recent la piață? Cu mâinile în pământ, țăranii scot cartofii de pe câmp. Terenuri cu varză, porumb, grâu, sere de roșii, tractoare arând și sisteme de irigați, se observă în timp ce trenul se mișcă greoi. Ei sunt cei care ne pun ceva pe masă prin munca lor.

 

Alții urcă, scaunele sunt pline acum. „Unleash your power” pare un slogan atât de nesemnificativ aici. Pentru că tocmai îmi dau seama că iau parte la o altă față a României. Realitatea e atât de diferită. Forme răzlețe din lumea noastră, a celor care vrem mai mult, se observă pe alocuri. Tineri cu Iphone și Samsung, aplicații de socializare. Forme fără fond. Dar asemănările se opresc aici. E ușor, din spatele calculatorului să-i condamni.

Ieri ne povestește o fată despre o bătrânică venită la vot: „eu votez cu PSD, că dacă nu, îmi taie pensia”.

Nu cumva e responsabilitatea noastră să ne educăm reciproc, în loc să ne judecăm atât de aspru? Să ieșim din bula noastră și să vedem realitatea așa cum este ea? E diferită femeia de mai sus de bunicile noastre? Sunt diferiți oamenii din trenul jegos al CFR de rudele noastre de la țară?

 

Cobor în Alexandria și o iau pe străduțe. GPS-ul meu îmi arată alt liceu decât cel căutat. Merg captivată de un aparat care mă îndrumă greșit. Mă împiedic și cad pe asfalt, lovind-mă de bordură, cu ochii în telefon. El supraviețuiește, pielea de pe genunchiul meu nu. Cine este ridicol acum?

 

Te invit să comentezi sau să dai mai departe, dacă ți-a plăcut! 🙂

 

2 Comments

  1. Afterthepoetrythereisme

    Lumea aceasta a existat dintotdeauna și va exista în continuare. Zona rurală are ca peste tot în lume o față frumoasă, idilică dar și una mai puțin plăcută, depinde de zonă, de oamenii care o locuiesc, de multe. Oamenii sfințesc locul, parcă așa se spune, nu? Nu ai nevoie de politici de la centru ca să fii un bun gospodar, să-ți întreții curtea, casa, ulița, satul, ține de unitatea celor care le locuiesc, de spiritul lor. Rurarul românesc nu are o istorie prea fericită pe partea de educație, preotul, învățătorii sau primarul au fost dintotdeauna lampa satului și nu au avut vreun interes de-a lungul timpului să schimbe ceva, de aceea sunt văzuți așa cum ai spus. Chiar dacă am trecut de ceva timp în secolul 21 ce vezi acum se va menține și în viitor. Cei care îi judecă pe bătrâni, pensionari, țărani sau alte categorii care votează așa cum le zice popa sau primarul nu cunosc sau nu înțeleg istoria acestui popor, e valabil și pentru alte subiecte de acest tip.
    ”Am o carte de 700 de pagini, dacă aș scoate-o din ghiozdan ar părea tare nepotrivită în acest context” – Nu, nu ar părea, chiar deloc. Ai fi ca o sclipire de speranță pentru cei din jurul tău obișnuiți fiind să vadă numai praf, mizerie, tristețe, griji…
    Îți doresc numai drumuri bune!

    • Emilia Z.

      „Cei care îi judecă pe bătrâni, pensionari, țărani sau alte categorii care votează așa cum le zice popa sau primarul nu cunosc sau nu înțeleg istoria acestui popor, e valabil și pentru alte subiecte de acest tip” – ai subliniat bine. Chiar așa e. Mă confrunt des cu această problemă și atunci când te afli în acel context, poți înțelege de ce lucrurile stau așa.
      O simplă discuție cu bunicii noștri ne-ar oferi exact exemplul concret. Încearcă să spui că lucrurile stau diferit. Ei cred tot în cei care au crezut dintotdeauna.

      Mulțumesc pentru comentariu 🙂
      Spor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *