3 carti care m-au facut mai inteleapta

2 minute citire

1. Gândire rapidă, gândire lentă – Daniel Kahneman

 

Sunt sigură că este o carte despre care tot ați auzit. Dacă doar ați auzit și nu ați citit-o încă, vă recomand să v-o faceți cadou de sărbători. Este mult mai utilă decât un ceas de la brandul X sau orice altceva care costă triplu comparativ cu ea. Avem tendința de a ne crede tare deștepți și în control. Cartea aceasta a dat cu mine de pământ atunci când am citit-o. Eram cu creionul în mână și-mi notam fel și fel de lucruri. Nu mă mai opream din uimire „Chiar nu știam asta”, „Oau, ce chestie!” sau „A, acum înțeleg ce fac unii oameni, știu ei ce știu”.

Am citit-o de două ori.

 

2. Mindware – Richard Nisbett

 

Instrumente pentru o gândire inteligentă. Cu multe dintre ele mă mai familiarizasem din cartea lui Kahneman, dar sunt și capitole care te învață cum să gândești corect, precum cele despre logică și gândire dialectică.

Sunt în proces de a o citi a doua oră.

 

3. Arta de a gândi limpede – Rolf Dobelli

 

Practic acest autor de origine elvețiană face un rezumat al acestor biasuri cognitive care sunt explicate mult mai în detaliu în cărțile prezentate mai sus. Sunt vreo 99 de instrumente de gândire care lămuresc, pe scurt, multe capcane cognitive și oferă soluții pentru a le evita pe cât posibil. Pentru cine nu are timp de a citi peste 600 de pagini, acest volum de la ed. Baroque Books & Arts este perfect.

Și pe aceasta am citit-o de două ori.

 

Pentru aprofundarea celor citite, vă invit să povestim la un atelier de Tipare cognitive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *