29 de lucruri pe care le-am invatat la 29 de ani

  1. Toate trec: emoții pozitive, emoții negative. Noi ne bucurăm mai ales pentru emoțiile pozitive și pentru aspectele plăcute ale vieții. Pe de altă parte, nici foarte bucuros nu poți fi tot timpul. Ar fi obositor.
  2. Sunt 7 emoții de bază descoperite de psihologul Paul Ekman (mânia, frica, bucuria, surpriza, dezgustul, tristețea și disprețul), pe care le găsim la toate națiile. Dar noi simțim cu zecile doar într-o zi. Pe parcursul vieții trecem prim miliarde de stări. Eu, pentru a putea avea o viață echilibrată, am învățat să nu le iau prea mult în serios. Ele vin și trec, precum păsările pe cer.
  3. Să nu spunem niciodată „niciodată”. Când eram mai mică (și mai furioasă, mai ales pe viață) spuneam că nu voi ierta niciodată pe X sau Y, pentru că m-a ofensat de moarte. Vanitatea mea vorbea, dar eu nu știam. Bine că am învățat să iert, acum îmi pot trăi viața liniștită.
  4. Apropo de a ierta, de multe ori oamenii din jur nu te rănesc intenționat. Aș spune că majoritatea covârșitoare nici nu realizează că au rănit pe cineva. Iar din acele fapte, unele nici nu sunt ofensatoare/ deranjante. E doar interpretarea noastră.
  5. Și aici intervine cunoașterea de sine. Când nu te cunoști prea bine, ești bătut de vânt precum o salcie. Opiniile celorlalți vor da cu tine dintr-o parte în alta. Atunci când știi ce vrei sau măcar ce nu vrei și nu e despre tine, vei face slalom delicat printre părerile celor din jur.
  6. Fiindcă ajungi să fii doborât ușor dacă nu citești suficient, ca să afli despre tine și despre oameni, în general. Psihologie, economie, sociologie, istorie, beletristică, poezie, biologie. Ignoranța doare mai rău decât prostia.
  7. Am spus prostia, nu proștii. Atât de ușor este să vorbim despre ceilalți pe care îi vedem noi, din turnul nostru: proști, egoiști, nesimțiți, bădărani. Și încercăm să-i corectăm, deseori în moduri greșite și pline de aroganță. Ori eu am învățat că aceste apelative sunt doar pentru a ne ridica stima de sine și a ne vedea superiori. Ele nu-i ajută pe cei în fapt. Pe ei îi putem ajuta altcumva.
  8. Prin puterea exemplului. Sau printr-o vorbă bună. E ca și cum ai încerca să-l înveți pe un copil să mănânce broccoli cu forța, dar tu nu suporți această legumă. Sau îți place, dar felul prin care încerci să-l convingi nu-l face decât să se îndepărteze.
  9. Asta ține de cât de mult știi. Când îți dai seama că știi atât de puține (și uneori ai tendința de a plânge fiindcă îți dai seama cât de mare e lumea și cât de mic ești tu) atunci poți crește tare, tare frumos.
  10. Iar pentru asta trebuie să faci pace cu moartea. E numărul 10, nu întâmplător. 10 este asociat cu succesul, cu nota maximă, cu valoarea. Dar eu îl asociez cu înțelepciunea aici. Înțelepciunea de a înțelege că pot dispărea oricând.
  11. Și-atunci de ce să lupt pentru atâtea lucruri materiale care mă lasă rece destul de repede. Cum citeam la un autor: prietenul său își luase un iaht. Și îl și vânduse imediat după aceea. Cea mai mare fericire spunea el, a unui om bogat care își ia iaht, este atunci când îl cumpără și atunci când îl vinde.
  12. Iar eu am învățat să nu alerg toată viața după ce se spune că te-ar face fericit (majoritatea lucrurilor care se pot cumpăra) și să învăț mai degrabă noi abilități, să fiu chibzuită, autodidactă și înțeleaptă.
  13. Asta mă face să doresc să investesc în relații mai mult. Să țin oamenii aproape. Să-mi iubesc prietenii. Să îi apreciez și să-i încurajez, să fiu acolo când au nevoie de ajutor.
  14. Și să fiu sinceră cu mine în privința acestor relații. Dacă îmi asum o prietenie, voi deveni un sprijin, dar și un om care spune lucrurilor pe nume. Iar dacă nu, eschiva nu este ceva ce îmi doresc, deși e la modă. Ce nu merge, nu merge.
  15. De aceea am învățat să am curajul de a spune nu. După mai multe încercări, fiindcă la început nu renunțam așa ușor, acum renunț. Unele cuie nu port fi bătute în orice lemn.
  16. Abordarea de-a avea prieteni puțini, dar buni, mi-a adus echilibrul de care aveam nevoie. Cu toții cunoaștem mulți oameni, dar unde sunt ei când avem nevoie de ei?
  17. Vom avea nevoie și unii ne vor ajuta. Dar trebuie să dăm noi, să tot dăm. Mult. Nu pentru că ni se va întoarce, ci pentru că se tot cere în ziua de azi. Și suntem atât de goliți, deși avem de toate în jur.
  18. Libertatea de a alege devine o povară de multe ori. Prea multe opțiuni ne fac nefericiți. Prea multe lucruri în casă ne obosesc. Tind spre simplitate.
  19. În scris, în taskuri, în organizarea de zi cu zi, în alegeri. Nu voi obosi niciodată să știu prea multe, dar voi obosi să tot aleg dintre haine, să tot selectez notificări, să răspund la emailuri etc.
  20. Pe de altă parte, atât cât pot, nu uit de respect. Nu prea am știut eu ce este cu respectul când eram adolescentă și am rănit niște oameni (deși, vezi nr.4), dar acum, atât cât ține de mine și înțeleg, ofer respect pentru că este unul dintre lucrurile de valoare pe care le port cu mine.
  21. Printre care se mai numără: demnitatea, veselia, zâmbetul, empatia, modestia (de câte ori se poate), umilința, uimirea, pasiunea, iubirea, generozitatea.
  22. Oriunde te duci în lume, în afară de hainele de pe tine (de care poți scăpa destul de repede, la o adică) o să-ți cari aceste abilități – mintea te va însoți, nu pantofii Louboutin.
  23. Sunt locuri în care aspectul nu contează, dar la noi contează. Deși nu trebuie să ne luăm după prima impresie, fiindcă adesea se dovedește greșită (cum au descoperit cercetătorii D. Kahneman și A. Tevesky), ne luăm. Și atunci trebuie să avem grijă de noi pentru că oferim respect dublu: o dată față de noi, apoi față de cei care ne privesc/ întâlnesc pentru prima dată.
  24. Chiar dacă acei oameni sunt din familie. Creștem într-un fel anume în familie, iar în societate ne purtăm altcumva. Când ajungem acasă tindem să redevenim copii, ca și cum există acel cocon al copilăriei unde reintrăm de fiecare dată când putem. Deși ne-am maturizat. Nici măcar nu ne dăm seama că, deși vrem să fim tratați ca adulți, ne metamorfozăm în fața familiei fără să vrem.
  25. Pentru a ne arăta această dorință de maturitate, trebuie să arătăm ce știm. Dacă nu o facem noi, nu o va face nimeni pentru noi. Iar dacă sunt lucruri pe care noi nu le facem, de ce avem pretenția să le facă altcineva?
  26. Regulile ni le stabilim tot noi. Ce e bine pentru mine, poate nu e pentru tine, dar asta nu înseamnă că eu ar trebui să respect tot ce se spune și să uit despre cine sunt eu. Dacă aleg să fiu umilă atunci când altcineva ar crede că se cuvine să fii brav, atunci e alegerea mea.
  27. Ne cam zbatem zi de zi în astfel de posibile traiectorii ale alegerilor noastre (mii de factori care intervin mereu), dar cumva știm deja ce vom face. Dacă nu mă credeți, data viitoare dați cu banul când sunteți incerți cu privire la o decizie.
  28. Și eul câștigător va ieși la iveală. Ce, nu știați că nu e doar un „eu”? Oho, nu e. Sunt multe, nu se știe câte. Și ne tot sabotează – depinde pe care-l hrănim mai des. David Eagleman are o carte deșteaptă pe tema asta,
  29. Dar indiferent de ce spune teoria, dacă nu înveți să iubești, ești un mort viu. Deocamdată atât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *